Instanța supremă renunță la amenda pentru șeful Poliției Prahova

Instanța supremă renunță la amenda pentru șeful Poliției Prahova
Publicat: 13/05/2019, 15:08

Instanța a revenit asupra amenzii de 1.000 de lei dispuse pentru șeful Inspectoratului Județean de Poliție pentru că echipajele nu au pus în aplicare un mandat de aducere a unui martor, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiță e acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar de Ploiești Iulian Bădescu.

Potrivit magistraților, a ajuns la sediul ÎCCJ o adresă de la Poliția Prahova prin care se explică faptul că martorii nu au fost aduși pentru că nu se aflau la domiciliu, drept pentru care magistrații vor renunța la amendă. De asemenea, adresa cu explicațiile de la IPJ Prahova a ajuns la sediul ICCJ la câteva ore după ce s-a luat dosarul lui Ghiță.

La termenul de luni al procesului în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, și în care fostul parlamentar a fost achitat pe fond, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) trebuia să audieze trei martori, printre care se numără și Iulian Tănase, care era citat pentru a fi cu mandat de către polițiști.

Deși acesta trebuia adus la instanța supremă pentru a da declarații în dosar, agenții nu l-au adus, motiv pentru care judecătorii au decis amendarea șefului Poliției Prahova cu suma de 1.000 de lei.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au amânat procesul pentru data de 3 iunie, când ar urma să fie audiați cei trei martori, citați din nou cu mandat de aducere.

În septembrie 2017, magistrații instanței supreme l-au achitat pe fostul deputat Sebastian Ghiță pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu și spălare de bani, dar și pe fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu, decizia nefiind definitivă. Aceeași soluție de achitare a fost dată și în cazul fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu.

Procurorii au susținut că Sebastian Ghiță i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanțeze o asociație sportivă susținută de Ghiță, pentru a disimula proveniența casei cei doi semnând un contract fictiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum ne ajută Inteligența Artificială să înțelegem mai bine virusurile?
×